Rapid pregătește sezonul viitor, cel de la care are așteptări mari. Giuleștenii au mai prelungit recent contractul unui jucător.
Mai exact, după ce zilele trecute Junior Morais a semnat până în 2024, a venit acum rândul lui Virgil Drăghia, portarul de rezervă. Iată anunțul făcut de clubul bucureștean.
Virgil Drăghia, alături de Rapid până în 2024!
„Fiind crescut în Giulești, orice clipă petrecută la acest club este ceva incredibil. Iubesc acest club și sunt fericit că pot face parte din această echipă.
Sunt sigur că putem face lucruri mărețe în viitorul sezon, însă eu am speranță și la acest final de stagiune, când vom da totul pentru victorii în ultimele două partide. Le mulțumesc celor care au încredere în noi și care ne sunt mereu alături! Hai Rapid!”, a spus Drăghia, conform paginii oficiale de Facebook a clubului Rapid.