Rapid București a terminat anul 2021 pe locul 7 în Liga 1, cu 32 de puncte din 21 de partide disputate. Giuleștenii se gândesc deja la campania de transferuri din această iarnă. Mihai Iosif și-ar mai dori cinci jucători în lot.
Unul dintre jucătorii monitorizați de către Giuleșteni ar fi fost și Andrei Pițian, ultima oară la FC Argeș, însă o echipă de Liga 1 i l-a suflat pe fotbalist Rapidului.
Emil Săndoi, antrenorul Chindiei Târgoviște, anunță că Andrei Pițian va semna cu echipa sa. Tehnicianul se bucură să-l aibă din nou sub comanda sa pe jucătorul care a mai evoluat pentru formația din Dâmbovița în perioada 2019-2021.
,,Pițian o să fie unul dintre transferurile noastre. El va reveni la echipă după experiența FC Argeș și mă bucur că o să-l am din nou sub comanda mea.
E un jucător ok, în care eu am mare încredere. Sunt convins că o să facă o a doua parte a sezonului bună.'', a declarat Emil Săndoi, pentru Fanatik.