Ionuț Voicu s-a retras în această vară din activitate, imediat după ce a reușit promovarea alături de Rapid.
Însă, fostul fundaș i-a liniștit pe suporterii care îl doreau în continuare lângă echipă. La 36 de ani, acesta va ocupa un post în aministrație clubului.
"Au fost foarte importante pentru mine aplauzele oamenilor de aici, foști mari fotbaliști la acest club. Fotbalul pe teren s-a terminat, nu mă tentează antrenoratul, nu mi-a plăcut, nu-mi place. O să rămân în cadrul clubului, ne-am înțeles.
Ne-a fost dor să cântăm imnul, ne e foarte dor să cântăm cu suporterii, mi-e foarte dor să-i aud cântând pe noul stadion. Mi-e foarte dor de fotbalul cu suporteri, așa cum am văzut la Euro", a fost comentariul lui Ionuț Voicu, pentru Telekom Sport.
Ionuț speră ca echipa să nu părăsească Bucureștiul până la finalizarea noului stadion din Giulești. Dorinșța sa este ca alb-vișinii să poată fi încurajați de suporteri pe arena Arcul de Triumf.
"Sper să putem juca pe Giulești, cu toate că e greu, nici la Ghencea, nici la Arc nu s-au luat documentele. Se joacă rugby, nu fotbal, foarte multe echipe si-au dorit sa joace acolo. Până la urmă a fost stadion de rugby și aveau nevoie de un cuib al lor și poate prin bunăvoința lor să ne lase și pe noi să jucăm acolo .
Rapid a lipsit de pe prima scenă fotbalistică, ne-am chinut sa ajungem în Liga 1, sunt nerăbdător, dar nu văd ce echipă a făcut transferuri. Nici cele cu bugete foarte mari nu au făcut foarte multe transferuri", a mai menționat fostul fotbalist.