Rapid are planuri mari pentru sezonul viitor. Conducerea va trebui să aducă la echipă jucători pe care Adi Mutu să se bazeze în lupta la titlu.
Victor Angelescu, acționar la gruparea bucureșteană, a recunoscut că monitorizează jucători de la CFR Cluj, însă că nu poate spune mai multe acum din cauza campionatului aflat încă în desfășurare. Iată cum a motivat.
„CFR Cluj are jucători buni!”
„N-am discutat așa ceva. Nu s-a pus problema. Nu vă pot confirma numele jucătorilor. Unii dintre ei sigur nu sunt pe lista noastră. Nu am discutat nimic cu CFR Cluj. Și noi și CFR încă suntem angrenați în anumite obiective, ei pentru titlu și cupe europene, noi doar pentru cupe europene. Nu s-a vorbit așa ceva. Nu vă pot confirma
În primul rând nu sunt jucătorii de care eu să știu că noi îi avem pe listă. CFR Cluj are jucători buni, dar orice discuție despre vreun jucător de-al lor sau de-al nostru ar trebui făcută când se termină sezonul”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Fanatik.