Mihai Iosif, antrenorul Rapidului, a vorbit la finalul meciului cu FC Voluntari, din cadrul etapei a 25-a a Ligii 1, încheiat cu o remiză, scor 0-0.
Tehnicianul nu se teme de o demitere de la Rapid după un nou rezultat negativ. Mihai Iosif spune că nu se termină totul în Giulești dacă el va fi schimbat din funcția de principal.
,,A fost un meci disputat, pe un teren foarte prost. Am avut o repriză bună, dar nu a intrat mingea în poartă. Au avut și ei o ocazie în partea a doua. Dacă data trecută mi-au ieșit schimbările, acum recunosc că nu. Trebuie să facă diferența, să aducă un plus. Astăzi nu am fost inspirat.
Ioniță nu e refăcut complet fizic și nu am vrut să riscăm o nouă ruptură. Nu a intrat cum ne-am dorit, cred că încă mai are o teamă din cauza accidentării. Au venit jucători pe ce posturi am cerut, dar am avut accidentați, suspendați. Avem șanse matematice și o să luptăm până la capăt.
Atât timp cât ele există, o să dăm totul pe teren. Ultimul meci, ultimul mohican, cum vreți, sunt aici, sunt în obiectivul clubului. Eu fac tot ceea ce pot și cu siguranță atât eu, cât și colegii mei, am făcut lucruri mărețe la Rapid. Suntem și o nou-promovată.
Viața nu a început cu mine la Rapid, nu se termină dacă plec eu. Jucătorii sunt profesioniști, trebuie să-și facă treaba indiferent de zvonuri'', a declarat Mihai Iosif, la finalul jocului cu FC Voluntari.
Locurile ocupate în clasament de FC Voluntari și Rapid
În urma acestui rezultat de egalitate, FC Voluntari rămâne pe locul trei, cu 43 de puncte, după 25 de etape. Totuși, ilfovenii se află la distanță mare de ocupanta locului secund, FCSB, care are 52 de puncte.
De partea cealaltă, Rapid se clasează pe locul șapte, cu 35 de puncte. Chiar dacă echipa lui Mihai Iosif a ajuns la șase meciuri fără victorie, aceasta continuă lupta pentru play-off.