Rapid București a fost eliminată din Cupa României, după ce a fost învinsă de Politehnica Timișoara, scor 0-2, în deplasare.
După ce suporterii i-au acuzat pe rapidiști că nu și-au apărat corect șansele, Victor Angelescu, patronul Rapidului, a lămurit acest lucru. Finanțatorul alb-vișiniilor spune că nu se poate pune problema de așa ceva și precizează că jucătorii utilizați făceau parte din cadrul primei echipe.
,,Am fost foarte, foarte supărat. Nu numai că nu mă așteptam, dar chiar am vorbit înainte de staff-ul și cu jucătorii. Ne doream să mergem mai departe, asta e clar. Era un traseu favorabil, dar asta este. Nu mi se pare că a fost vreo strategie greșită, toți cei care au jucat acolo erau din prima echipă, n-am venit cu echipa a doua.
Trebuia să le dăm minute, să vedem cum se descurcă, să vedem dacă anumiți jucători mai pot rămâne sau nu pe viitor la Rapid. Mulți dintre ei au făcut un meci foarte slab.'', a declarat Victor Angelescu, la Pro X.
Sursa foto- Rapid București/Facebook Victor Angelescu