FC Voluntari a remizat cu Chindia Târgoviște, scor 0-0, într-un meci din etapa a 22-a din Liga 1. Partida de la Ploiești a fost marcat de două debuturi pentru formația ilfoveană.
Denis Ciobotariu, fundașul central sosit de la CFR Cluj, și Constantin Budescu, ultima dată la FCSB, au îmbrăcat pentru prima dată tricoul formației din Voluntari.
La finalul partidei, antrenorul Liviu Ciobotariu a vorbit despre prima partidă în care i-a avut sub comandă pe fiul său și pe fostul campion de la Astra Giugiu.
"Denis este apăsat pentru că orice greșeală ar face este catalogat altfel. Dacă oricare alt apărător greșește, e posibil să trec mai ușor, cu el trebuie să fiu mai sever. E o responsabilitate în plus pentru el. Trebuie să joace sub presiune. în prima repriză a avut ezitări, în a doua repriză nu a greșit deloc. Toată lumea e dispusă la greșeli, nu pot să spun doar de Denis sau de Gabi.
Budescu nu e sută la sută. Am preferat să îi dau 25 de minute. Este un jucător cu mare calitate și avem nevoie de el. Are nevoie de ritm pe care îl câștigă din antrenamente și din jocuri”, a declarat Liviu Ciobotariu, la finalul partidei.