FCSB a remizat un FC U Craiova, scor 2-2, într-o partidă în care a început fără un atacant clasic.
În centrul liniei de atac al vicecampioana României s-a regăsit Florinel Coman. Prestația sa a fost una palidă, poziția de bază a acestuia fiind cea de extremă stângă. Prin urmare, la pauză a fost introdus Ianis Stoica, un ”nouar” veritabil.
Odată cu intrarea jucătorului de 19 ani, ofensiva FCSB-ului s-a animat, iar bucureștenii au marcat de două ori, insuficient însă să termine meciul cu o victorie.
Ionel Dănciulescu, unul dintre cei mai mari atacanți din Liga 1 din ultimii 20 de ani, nu înțelege de ce Ianis Stoica nu a fost introdus încă din primul minut, ci s-a mizat pe el abia în repriza secundă.
"Nu înțeleg de ce nu joacă titular Ianis Stoica. Iar poziția lui Florinel Coman de 9 fals nu-l prinde. Mai bine joci cu Ianis Stoica, care e de profesie atacant central.
Coman a jucat foarte mult în banda stângă, nu știu dacă a jucat vreodată atacant. A mai jucat la Hagi, dar nu e familiarizat cu postul respectiv", a declarat Ionel Dănciulescu, la Digi Sport.