FCSB· 3 min citire

Acesta este noul staff tehnic de la FCSB! "Am fost surprins, vin să ajut echipa!"

reghe neubert

reghe neubert

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 iul. 2020, 13:56

Schimbarea staff-ului tehnic la FCSB se va produce rapid! Mihai Pintilii va deveni numărul unu al roș-albaștrilor, chiar dacă în acte funcția va fi ocupată de Toni Petrea, deținător al licenței Pro. Thomas Neubert s-a întors și va fi din nou preparatorul fizic al roș-albaștrilor. 

Gigi Becali a rezolvat problema asupra căreia mulți oameni de fotbal i-au atras atenția. Germanul Thomas Neubert, fostul colaborator al lui Reghecampf, s-a întors la FCSB. Neubert va lucra sub comanda lui Toni Petrea, antrenor principal în acte, și a lui Mihai Pintilii - alegerea surprinzătoare a patronului pentru înlocuirea lui Vintilă.

"Am fost foarte surprins că am fost contactat de ei. Nu mă așteptam, dar am fost foarte fericit, pentru că FCSB a rămas în inima mea. Am fost surprins, dar și fericit. Pentru că i-am urmărit în ultimii ani și am văzut toate problemele pe care le au. Le-am spus clar de la început că mai am un an de contract și că trebuie să vorbesc întâi cu Laurențiu, să văd care este părerea lui, să vorbesc la club.

Nu am mai vorbit cu cei de la FCSB până nu am vorbit cu Laurențiu și cu cei de la club. Știu că Laurențiu era în România și a vorbit cu Becali. M-a întrebat: Vrei să te duci la FCSB, să-i ajuți? Mi-a explicat care e situația. Eu i-am răspuns că nu vreau să-l supăr, iar dacă el este de acord, eu sunt dispus să vin să ajut. Așa au decurs negocierile.

Le sunt recunoscător lui MM, lui Gigi, pentru că s-au gândit la mine. Îi mulțumesc lui Reghe, Anei, pentru că mi-au zis: poți să te duci acolo să ajuți FCSB. A fost un mod frumos de a-mi spune: apreciem munca ta, dar poți de asemenea să te duci la Gigi să-l ajuți", a declarat Thomas Neubert pentru AntenaSport.

Neubert a rezolvat și toate formalitățile legate de despărțirea de Al Wasl, clubul la care a lucrat până acum alături de Reghecampf.

"Totul este clar. Am reziliat contractul. Nu ne-am certat, totul este bine. Am trăit experiențe minunate alături de Laurențiu. Ne-am respectat foarte mult, nu suntem supărați. Am zis, ok, să încheiem aici și să pot merge să-l ajut pe Gigi. Mai sunt câteva lucruri de rezolvat.

Voi rezolva totul în următoarele 24 de ore. Contractul e semnat de club, totul este clar. Voi veni în zilele următoare în România. Mă voi întâlni cu oamenii de la club să discutăm detaliile contractului. Nu am semnat încă nimic. Nu știu pe câți ani va fi contractul. Vin să ajut FCSB", a mai spus Neubert.

Thomas Neubert va lucra pentru a treia oară în carieră la FCSB ca preparator fizic. În precedentele două mandate a colaborat cu Laurențiu Reghecampf.

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News