FCSB a pierdut cu CFR, scor 0-1.
Adrian Ilie a analizat partida dintre cele două echipe.
El susține că Billel Omrani nu are suficientă forță și calitate.
”Omrani nu poate să joace în momentul de față ca vârf de atac la Steaua (n.r. - FCSB), nu are calitate, nu are forță. Cum să se bată el cu Burcă? Mai bine avea în contract că nu poate să joace cu CFR.
Când te uiți la Burcă, dacă nu ai vedea sponsorul ăla și sigla pe care o cunoaștem noi, arată a jucător de fotbal occidental. Are o forță… are niște brațe de își taie tricourile să-i încapă. La ai noștri le mai pune un arici la banderolă că le cade de pe mână (n.r. - referire la Octavian Popescu). Dacă îl băgam pe Florinel Coman vârf când s-a făcut schimbarea, era și acum în inelul 2 la Arena Națională. Îl mânca ăla cu fulgi cu tot.
Din punctul meu de vedere, meciul a fost foarte echilibrat, scoțând fazele fixe. Dacă jucau Olaru și Compagno altfel stăteau datele problemele. Nu știu dacă mai bătea CFR, dar cu siguranță Steaua (n.r. - FCSB) ajungea mai rapid la poartă și poate și marca.
Au avut mai multe ocazii, nu numai una singură, dar problema e că fac alegeri greșite. Cordea are mingea pe piciorul stâng și dacă îl driblează pe fundașul de acolo rămâne singur cu portarul. Deci fac alegeri greșite acolo în careu, în ultimii 5 metri. Coman dacă dă gol, sigur se schimbă datele problemei.
A fost un meci echilibrat, plus pentru CFR, scoțând fazele fixe, pentru atitudinea lor din teren. Acolo îi bate cam pe toți, la atitudine. Sunt foarte organizați, fazele fixe le tratează ca și cum e minutul 97 și ei trebuie să vină să dea gol. Zici că sunt în finala Cupei Mondiale și în ultimele 10 minute trebuie să vină cu 4 faze fixe”, a mai spus Adrian Ilie.