FCSB a învins-o pe Rapid cu scorul de 2-1. Giuleștenii au acuzat un henț anterior golului de 2-0 marcat de Andrea Compagno.
Adrian Șut, cel care a fost suspect de henț, a vorbit la finalul partidei despre faza care l-a avut drept protagonist. Iată ce a spus jucătorul FCSB-ului.
„M-a lovit în mână!”
„Noi avem încrededere mereu în noi. Câteodată reușim, câteodată nu. Nu știu cum a fost faza. Am fost în presiune. Nu știu dacă m-a lovit. Cred că m-a lovit în mână, dar nu știu cum aveam exact poziția corpului. Le-am zis că nu știu, dar cred că mi-a atins și mâna.
Într-un derby nu mai ții cont de nimic și am încercat să dăm totul. Eu sper să o ținem numai în victorii și sperăm la final să câștigăm campionatul. Noi nu putem să decidem dacă rămâne Pinti, nu avem puterea să îi spunem lui ce să facă”, a declarat Adrian Șut, după victoria cu Rapid.