FCSB· 2 min citire

Anton Petrea, înaintea meciului cu Farul: ,,Trebuie să fim realiști, va fi destul de dificil"

Toni Petrea

Toni Petrea

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 13 mar. 2022, 15:36

FCSB și Farul se vor întâlni în prima etapă a play-off-ului. Luni cele două echipe vor debuta în play-off. Anton Petrea își dorește revanșa în fața celor de la Farul. Ultima partidă dintre cele două echipe a fost câștigată de Farul, cu scorul de 2-0.

 

,,Debutăm în play-off cu un adversar cu care am jucat de curând și am fost învinși. Atunci nu am avut o evoluție foarte bună. Dar îmi doresc ca mâine seară evoluția noastră și rezultatul să fie altul, adică să câștigăm. Farul a reușit să se califice în play-off și probabil acum are și alte obiective. Ne așteaptă o partidă dificilă, dar sper sper ca reacția să fie alta față de ultima întâlnire cu Farul. Au fost câteva lucruri care atunci nu au funcționat la noi, nu am avut agresivitatea necesară, nu am pasat așa cum mi-aș fi dorit și am permis adversarilor să marcheze două goluri. Sper ca mâine seară să nu mai avem parte de asemenea lucruri", a declarat Anton Petrea la conferința de presă premergătoare meciului.

Elevii lui Toni Petrea continuă să spere la titlu și își doresc să se agațe de orice șansă spre titlu.

,,CFR continuă forma bună arătată în ultimele partide. Au un sezon fantastic. Acum sunt 10 puncte între noi și ei. Trebuie să fim realiști, va fi destul de dificil, dar atât timp cât sunt șanse trebuie să credem în ele. Cel mai important acum este să ne gândim la meciurile noastre. Lupta ușor-ușor s-a strâns, acum ne desparte doar un punct de Craiova și va fi destul de dificil. Trebuie să conștientizăm situația de azi din clasament și să încercăm în fiecare meci să scoatem maximum. Am discutat cu patronul, dânsul ne-a încurajat tot timpul. Nu am avut discuții negative, să spun așa. Am discutat constructiv, să vedem ce putem face în continuare... în sensul în care să fim realiști cu ceea ce arată clasamentul acum. Și am încercat să găsim cele mai bune soluții", a adăugat tehnicianul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News