Gigi Becali va fi anchetat de Comisia de disciplină după declarațiile sexiste privind femeile care joacă fotbal.
În condițiile în care UEFA lucrează la acest proiect prin care cluburile sunt obligate să dețină și secție de fotbal feminin, patronul roș-albaștrilor poate primi sancțiuni grave.
Răzvan Burleanu, președintele FRF, afirmă faptul că declarațiile lui Becali vor fi analizate de Comisia de Disciplină în prima instanță, dar dosarul poate ajunge și la UEFA. Despre FCSB, Burleanu a precizat că poate fi de asemenea penalizată datorită regulamentului care deține o astfel de prevedere:
”Legea e lege și nu te tocmești pentru ea. E un caz care se va dezbate și se va judeca la Comisia de Disciplină. Noi, ca Federație, ca administrație, am sesizat Comisia de Disciplină pe acest subiect. După care, a doua etapă, este să așteptați o decizie la nivelul Comitetului Executiv de implementare a acestei decizii. Și e posibil să o facem înaintea celor de la UEFA”, a declarat Răzvan Burleanu.
Gigi Becali a declarat despre fotbalul feminin că "Asta e aliniere la idelile lui satan! Dacă facem asta, batjocorim formele făcute de Dumnezeu ca să îl atragă pe bărbat. O schimonosim pe femeie! Boxul și fotbalul le schimonoesc pe femei”