Un fost selecționer îl trezește la realitate pe Gigi Becali în privința cotei reale a lui Florinel Coman. Patronul FCSB speră să obțină zece milioane de euro pentru internaționalul român de tineret.
Prestațiile lui Coman în tricoul FCSB și mai ales reușitele de la Europeanul de tineret din vara trecută l-au adus pe radarul mai multor cluburi de pe continent.
Suma la care Gigi Becali visează este însă departe de realitate, susține Victor Pițurcă.
"Știi câți jucători sunt ca Florinel Coman pe afară, în Anglia? Mulți de tot, și nu în Premier League, la nivelul echipelor U21! Mulți de tot, îți spun sigur! Ca să fii jucător de 10 milioane de euro trebuie să mergi la echipa națională și să marchezi meci de meci. Nu e cazul lui Florinel Coman. El când merge la națională, joacă cu Spania și nu atinge mingea. Acolo trebuie să îți vezi valoarea" - a spus Pițurcă la Digi Sport.
Pe site-urile de specialitate, internaționalul în vârstă de 22 de ani este evaluat la 5,4 milioane de euro.