FCSB· 2 min citire

Budescu, "vrăjit" de un fost coleg de la FCSB: "De la televizor nu mi se părea așa de bun!"

Budescu

Budescu

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 27 ian. 2022, 15:25

"Artistul" s-a despărțit în această iarnă de formația roș-albastră, asta deoarece a intrat în dizgrația patronului după doar 11 meciuri jucate!

Constantin Budescu a ajuns astfel la FC Voluntari și speră să își relanseze cariera sub comanda lui Liviu Ciobotariu. Mijlocașul în vârstă de 32 de ani are planuri mari la gruparea ilfoveană, alături de care își dorește să prindă play-off-ul și mai apoi să evolueze în cupele europene.

Până atunci însă, "Budi" se pregătește de duelul cu Gaz Metan Mediaș, din runda cu numărul 23 a Ligii 1. La conferința de presă de dinainte duelului cu medieșenii, "Magicianul" a vorbit, printre altele, despre jucătorul care l-a impresionat cel mai mult în perioada petrecută la FCSB și a mărturisit că Octavian Popescu este mult mai bun decât se poate observa la televizor.

Popescu

”Tavi este un jucător foarte bun. Până să-l întâlnesc la Steaua, din ce vedeam la televizor, nu mi se părea chiar așa de bun. Dar, după ce l-am văzut la antrenamente, și chiar și la meciuri, le-am spus și colegilor că e mult mai bun decât ceea ce vedem noi la televizor. Cu siguranță n-a fost întâmplătoare execuția lui din meciul cu CFR. Are execuții la fel și la antrenament”, a spus Budescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și Ce surpriză! Cine este fotbalistul care îl inspiră pe Octavian Popescu: „Câți din România știu că există acest jucător?”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News