FCSB își începe parcursul din acest sezon din UEFA Conference League, în turul 2 preliminar, contra celor de la Saburtalo Tbilisi. Petrea a schimbat apărarea FCSB-ului, iar Helmut Duckadam consideră că alegerile antrenorului nu ar fi prea inspirate.
”Apărarea e schimbată. Eu zic că nu e de bine, dar vom vedea. Eu cred că în apărare vor fi problemele mari ale celor de la FCSB. Sigur, nu cunosc nici echipa asta din Georgia. Vom vedea ce echipă e Saburtalo, dar dacă vor avea curajul să atace, s-ar putea ca FCSB să aibă probleme în apărare.
Nu sunt foarte optimist, sincer. După jocul cu Universitatea Cluj, după aceste schimbări și după scandalul intern, am puține emoții”, a declarat Helmut Duckadam la Fotbal Club.