FCSB· 2 min citire

Ce a spus Mihai Stoica, după ce FCSB a fost sancționată de UEFA

MM Stoica

MM Stoica

Scris de Darius Stănescu Publicat: 11 sept. 2024, 15:06

Campioana României și-a aflat pedeapsa primită din partea UEFA, pentru scandările cu tentă rasistă de la finalul meciului cu LASK Linz, din Ghencea (1-0).

 

FCSB, amendată cu 20.000 de euro + sectoare închise pe Ghencea. MM Stoica: „Am trimis mail la UEFA!”

 

Roș-albaștrii au fost reclamați de reprezentatul FARE (Fotbal împotriva Rasismului în Europa) pentru scandările de la finalul partidei cu austriecii.

 

MM Stoica a confirmat pedeapsa primită din partea UEFA, dar a afirmat că sunt așteptate clarificări, deoarece meciul cu RFS, primul din faza principală a Europa Legue, se va juca pe Arena Națională.

 

„«Mulțumită» reprezentantului FARE, care, după 10 minute de la terminarea meciului, a înregistrat el că un pâlc de suporteri ar fi cântat piesa aceea, a Rapidului, a trimis din nou la UEFA - cu o traducere mot-a-mot: «Domne, este ceva înfiorător ce se întâmplă acolo. Este rasism dus la extrem».

 

Am primit 20.000 de euro amendă și sectoarele de la 115-121 din Ghencea închise pentru meciul cu letonii. Noi am trimis un mail în care am solicitat în care să ni se spună ce se întâmplă, deoarece nu vom juca în Ghencea, ci pe Arena Națională.

 

Sperăm să jucăm pe Arena Națională. Așteptăm răspunsul UEFA. Probabil că unde stau ultrașii noștri, la inelul 1 (în peluză), va fi închis”, a declarat Mihai Stoica.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News