Formația FCSB a învins, luni seară, cu scorul de 5-1, echipa CS Mioveni, în ultimul meci al etapei a 19-a din Superligă.
Echipa lui Leo Strizu a marcat prin Edjouma (31), Șut (45 și 77), Coman (58) și Radalavescu (87).
Antal a marcat pentru Mioveni în minutul 74.
La finalul meciului, Adrian Șut a oferit mai multe declarații.
”Mă bucur că a câstigat echipa, că am ajutat. Nu e important cine marchează, contează să câștigăm fiecare meci. Dacă dai gol și nu câștigi, e degeaba. Noi sperăm, muncim la fiecare antrenament, sperăm să câștigăm toate meciurile la diferențe cât mai mari.
Pintilii a fost tot timpul alături de noi, ne cunoaște pe toți, are discuții cu noi, ne pregătim foarte bine. Dacă se poate, ne dorim să câștigăm fiecare meci până la final, asta e obiectivul nostru. Ne dorim să încheiem anul cât mai sus. Ne dorim să terminăm pe primul loc, dar e diferența mare.
E păcat pentru ei că trec prin această perioadă dificilă. Sunt o echipă organizată, am avut puține probleme să îi desfacem. După gol a fost mai ușor. Nu pot să vorbesc despre situația financiară. Nu e o situație bună. Pentru jucători nu este corect. Chiar dacă nu au rezultatele așteptate, ei muncesc. Uneori le iese, alteori nu”, a declarat Adrian Șut.