Mijlocașul în vârstă de 32 de ani a evoluat ultima dată pentru Damac, formație alături de care a izbutit să evite retrogradarea în sezonul precedent!
Constantin Budescu s-a întors după mai bine de trei ani la echipa lui Gigi Becali și a semnat un contract pe două sezoane cu formația bucureșteană. Fotbalistul a făcut și primele antrenamente în compania noilor colegi, cu care speră să câștige campionatul la finalul acestei ediții de Liga 1, iar acum este așteptat să debuteze în derby-ul cu Dinamo.
Cu toate acestea însă, Gigi Becali a dus muncă de convingere cu Budescu, asta deoarece afaceristul din Pipera l-a mai vrut în câteva rânduri pe mijlocaș în ultima perioadă. Plecat în iulie 2018 de la FCSB, fotbalistul s-a transferat în zona Golfului, la Al Shabab, urmând ca mai apoi să revină la Astra și ulterior să facă cale întoarsă spre Arabia, unde a evoluat pentru Damac.
"Artistul" roș-albaștrilor a dat însă un randament mult mai bun la echipa lui Gigi Becali decât la echipele din Golf. Concret, într-un sezon la FCSB, Budescu a adunat 37 de meciuri, reușind 13 goluri și 12 pase decisive, spre deosebire de perioadele petrecute la Al Shabab și Damac, unde a bifat 36 de meciuri în care a marcat 8 goluri și a oferit 9 assisturi.
1.500.000 de euro este cota de piață a lui Constantin Budescu, potrivit Transfermarkt.com. Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu, Dalian Yifang, FCSB, Al Shabab și Damac sunt formațiile pentru care a evoluat de-a lungul carierei mijlocașul ajuns la 32 de ani.