Oleg Protasov a ajuns antrenor la FCSB în anul 2005, după ce foștii internaționali Gică Hagi și Dan Petrescu au refuzat propunerea lui Gigi Becali.
Mihai Stoica, managerul general al celor de la FCSB, este cel care s-a ocupat de venirea lui Protasov în România. Acesta l-a convins pe Gigi Becali să bage măna mai adânc în buzunar pentru a-l avea pe tehnician pe bancă.
,,Atunci eram puțin grăbit, pentru că începea pregătirea în câteva zile și Gigi (n.r. Gigi Becali) spusese că se ocupă el și vine Hagi. Hagi a refuzat, ne-am dus la Dan Petrescu, ne-a refuzat, și în câteva zile trebuia să numesc antrenor. Mi-a zis Gigi «ocupă-te» și am început să sun peste tot.
Dați-mi nume, Michel era atunci, voia un milion, sănătate! Și am spus, nume și salariu, că una e să îți ceară unul 300 de mii și să ai 180 dacă ăla e bugetul tău, și alta e să îți ceară 800 de mii, că nu poți să îi dai 180.000. Nu poți să îi propui asta, zice că îl iei la mișto.
Pe Protasov îl aveam eu așa, era feblețea mea când era jucător în URSS, în anii ’80. Am zis «de ce să nu încerc?» și am început să dau telefoane, să vedem ce profil are în Grecia, unde antrenase, și l-am întrebat pe agent: «Mă, cât vrea?» Atât. Bun, suntem pe aproape, stăm bine. «Gigi, cum stăm? Dai banii ăștia?». «Da», și am plecat.'', a declarat Mihai Stoica, pentru Telekom Sport.