Campioana României a remizat în manșa tur din Cehia, 1-1. FCSB a reușit un meci solid la Praga, a avut numeroase ocazii de a înscris în ambele reprize.
Bucureștenii au condus din minutul 61, după un gol al lui Joyskim Dawa venit în urma unui corner. Tot după o fază fixă a egalat Sparta, în minutul 78, prin Victor Olatunji, iar cehii au avut un gol anulat de VAR în prelungiri.
Cum a numit-o marcatorul Spartei Praga pe FCSB după meciul din preliminariile Champions League
După meci, Victor Olatunji a apărut la interviuri. Nigerianul nu s-a arătat surprins de nivelul ridicat al celor de la FCSB și nu a vrut să comenteze golul anulat al echipei sale din prelungirile jocului.
„Nu am avut emoții la intrarea pe teren (n.r - în minutul 72). Sunt profesionist, este parte din meseria mea. De aceea intru pe teren, să marchez. Mă bucur că mi-am ajutat echipa.
Atmosfera de pe stadion a fost grozavă, fanii sunt întotdeauna senzaționali. Fără ei nu am fi fost acum aici.
FCSB? Nu aș spune că a fost mai dificil decât ne așteptam. Sigur, FCSB este o echipă foarte bună, însă și noi suntem. Le cunoșteam antrenorul, am lucrat împreună pentru o perioadă în Cipru", a spus Victor Olatunji, pentru site-ul clubului.
Olatunji a fost cumpărat de Sparta Praga în vara anului trecut, de la Slovan Liberec, pentru 900.000 de euro. Deși a fost titular doar de două ori în acest sezon, nigerianul a marcat deja 4 goluri în 6 partide.
Pentru FCSB urmează două meciuri pe teren propriu - cu Farul Constanța, în campionat (vineri, 21:00) și returul cu Sparta Praga (marți, 21:30).