Dinu Todoran este antrenorul de care se leagă speranțele celor de la FCSB în noul sezon din Liga 1, cât și cel din cupele europene.
Acesta a fost numit ca principal la FCSB, după ce pe rând au refuzat să vină la echipa lui Gigi Becali nume precum Marius Șumudică, actualul antrenor al lui CFR Cluj, sau Nicolae Dică, secundul lui Mirel Rădoi la echipa națională.
Tiberiu Ghioane, fost coleg cu Dinu Todoran, este de părere că situația noului antrenor de la FCSB poate fi asemănătoare cu cea a lui Mihai Iosif, tehnicianul Rapidului. Acesta spue totodată că a rămas surprins că i s-a oferit șansa lui Dinu Todoran de a antrena FCSB.
,,Uite și la Rapid, nu s-a legat cu Pancu, nu s-a legat cu Grigore, s-a legat cu Mihai Iosif, pe care nu-l cunoșteam, sincer! Poate la fel va fi situația și cu Dinu Todoran. Dacă va reuși la FCSB? Dacă Dinu Todoran va fi un Mihai Iosif al FCSB? E posibil orice.
Dinu Todoran a fost printre primii mei colegi de la ICIM Brașov care au plecat. S-a transferat la Petrolul și chiar a făcut carieră frumoasă. Îmi amintesc și acum că era tot așa mai slab, juca mijlocaș și ținea de minge extraordinar. Am rămas surprins că i s-a oferit această șansă la FCSB.'', a declarat Tibi Ghioane, pentru Fanatik.