FCSB· 2 min citire

Deznodământ anticipat: „Am o presimțire că Edi va lua campionatul cu FCSB"

Gigi Becali

Gigi Becali

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 18 aug. 2021, 18:00

Edi Iordănescu a preluat-o pe FCSB, după ce a semnat contractul cu formația patronată de Gigi Becali în dimineața zilei de miercuri.

Acesta vine într-o situație nu tocmai plăcută pentru FCSB. Sub comanda lui Dinu Todoran, vicecampioana României a fost eliminată rușinos din cupele europene, în turul doi preliminar din Conference League, iar în weekend a suferit prima înfrângere în Liga 1, 0-1 cu Rapid, pe Arena Națională.

Edi Iordănescu

Totuși, Narcis Răducan este de părere că situația FCSB-ului se va îmbunătăți substanțial odată sosirea lui Edi Iordănescu la echipă, dar a vorbit și despre o posibilă întoarcere a sa la formația ”roș-albastră”.

"Nu se pune problema să merg la FCSB. Nu cred că e cazul acum, au director sportiv. Nici n-am discutat chestia asta. Edi mi-a cerut sfatul, eu l-am simțit că își dorește calea asta și i-am dat un sfat prietenesc, să protejeze munca sa prin contract. Gigi Becali a simțit că e groasă acum, a simțit că are nevoie de ajutor de specialitate.

Edi Iordănescu, CFR

E frumos că a trecut domnul Becali peste orgoliu. Eu am o presimțire că Edi va lua campionatul. Are o platformă de performanță acolo, se va descurca Edi. Suporterii vor fi și ei aproape de echipă, toată lumea din club îl va susține", a declarat Narcis Răducan, pentru Digi Sport.

CITEȘTE ȘI -->> ULTRAȘII FCSB-ULUI, PRIMA REACȚIE DUPĂ NUMIREA LUI EDI IORDĂNESCU! MESAJUL TRANSMIS DE PELUZA NORD

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News