FCSB s-a impus cu 1-0, pe terenul celor de la Dunajska Streda, în prima manșă a turului al treilea preliminar din Conference League. La finalul partidei, Dică a oferit mai multe declarații la conferința de presă. El susține că echipa mai are nevoie de transferuri.
”Am vorbit cu MM și cu patronul!”
”Ne aștepta o partidă foarte dificilă. Așa a fost. Consider că am făcut 70 de minute bune, mai ales în prima repriză, cu ocazii, cu pressing. Și ei au avut ocazie din fază fixă, dar am avut o primă repriză bună.
În a doua repriză am început din nou bine, apoi am avut un moment când am făcut pasul înapoi și nu trebuia să se întâmple, dar am avut reacție și am marcat. Sunt nemulțumit de ultimele 20 de minute, pentru că atunci când am avut om în plus trebuia să punem presiune să marcăm și al doilea gol.
După gol n-am reușit să ținem de minge, am arătat că nu avem jucători cu experiență în lot, că suntem o echipă tânără. De asta cred că nu am reușit să marcăm și al doilea gol, cei din primul 11 și cei care au venit de pe bancă. Vom încerca să facem doi, trei lideri în această echipă, dintre jucătorii tineri.
”Au venit cei doi (n.r. - Rusu și Miculescu), sunt mulțumit de ce au arătat în această seară. Mă așteptam să nu joace 90 de minute. Mă bucur că pe teren au încercat să facă ofensiv și defensiv. Mai avem nevoie de jucători, vom încerca să mai aducem. Am vorbit și cu MM, și cu patronul și vom încerca să mai aducem”, a mai spus Nicolae Dică.