FCSB· 2 min citire

Dică validează gestul urât al lui Florin Tănase. "Era clar că așa va face"

Dică validează gestul urât al lui Florin Tănase. "Era clar că așa va face"

Dică validează gestul urât al lui Florin Tănase. "Era clar că așa va face"

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 29 oct. 2018, 17:26

Antrenorul FCSB, Nicolae Dică, nu a fost deranjat de gestul nesportiv făcut de către Florin Tănase în meciul cu FC Voluntari. Mijlocașul a refuzat să preia banderola de căpitan, în minutul 80, după accidentarea lui Bogdan Planic.

Mai mult, Dică nu este surprins de această situație, care ar reprezenta motiv de amendă și de critică din partea fanilor la orice club respectabil din Europa.

"Tănase a fost căpitan până să ia banderola Planic și normal că nu mai este al doilea căpitan. Era clar că nu o să ia el banderola!", a explicat Nicolae Dică.

La ieșirea de pe teren, căpitanul Bogdan Planic i-a predat banderola lui Romario Benzar, care a vrut să i-o dea lui Florin Tănase. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a refuzat, iar Lucian Filip a fost căpitanul FCSB până la finalul meciului.

banderola-fcsb
tanase

Florin Tănase a fost căpitanul FCSB, dar și-a pierdut acest rol în urma unei intervenții a patronului Gigi Becali, care a considerat că mijlocașul nu are o personalitate puternică.

”A fost vorba de orgoliu. 'Dacă mi-a luat-o, nu o mai vreau'. Foarte bine a gândit. Eu asta vreau, vreau bărbați la echipă... foarte bine, Tănase! Eu nu vreau găinari la echipă”, a declarat Becali la Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News