Farul Constanța a învins duminică seara pe FCSB cu 3-2, după un meci în care gazdele au revenit de la 0-2, și echipa lui Gheorghe Hagi este noua campioană a României.
Cu o etapă înainte de finalul play-off-ului, Farul are 50 de puncte, în timp ce FCSB, locul doi, are 46.
FCSB a pierdut un nou titlu, iar Dumitru Dragomir a arătat cu degetul către Becali.
”Gigi Becali este cel mai tare din toată țara la capitolul popularitate. Este peste Hagi. Nu mi se pare normal. Becali, în mod natural, a făcut un marketing fără precedent în istoria României. Ca antrenor este zero barat, ca marketing este number one al tuturor timpurilor. E cel mai tare! Citeam și declarațiile lui. Atât de natural și-a expus greșelile…
Ăsta, dacă avea o educație spartană, putea să fie unul dintre cei mai mari oameni ai lumii”, a declarat Gigi Becali, potrivit Fanatik.