Constantin Budescu nu va evolua contra lui Dinamo în această seară, astfel că debutul "Artistului" întârzie deocamdată!
Edward Iordănescu a decis să înceapă primul 11 al FCSB-ului cu Claudiu Keșeru și Valentin Gheorghe, doi dintre fotbaliștii transferați în ultimele zile de mercato. Cu toate acestea, tehnicianul în vârstă de 43 de ani a hotărât ca ultima achiziție a roș-albaștrilor, Constantin Budescu, să nu fie inclus nici măcar în lot pentru derby-ul din această seară.
Întrebat despre situația mijlocașului ofensiv în vârstă de 32 de ani, Iordănescu a mărturisit că principalul motiv al absenței lui Budescu este reprezentat de faptul că jucătorul nu este 100% din punct de vedere medical. Totodată, antrenorul FCSB-ului a declarat că a întâmpinat dificultăți în pregătirea jocului cu Dinamo, din cauza numeroaselor schimbări din ultimele zile în lotul alb-roșilor.
Sursa- Profimedia Images
”Budescu va fi în lot când o să fie apt 100% din punct de vedere medical și când o să fie 100% fizic. Bine, 100% fizic nu va fi curând, dar noi îl vom ajuta, din minutele pe care le va avea în jocuri va atinge un nivel bun
N-a fost ușor, pentru că a fost greu de anticipat. Informația e capitală în astfel de momente, sunt opt jucători noi la Dinamo, e greu să anticipezi care sunt pregătiți, ce schimbări pot apărea. Noi ne-am concentrat foarte mult pe ce avem noi de făcut”, a declarat Edi Iordănescu, înaintea meciului cu Dinamo.