Roș-albaștrii s-au aflat în plină ascensiune de la venirea tehnicianului în vârstă de 43 de ani, însă rezultatele obținute de elevii lui Iordănescu nu l-au impresionat pe Mihai Stoichiță!
FCSB a terminat turul pe locul 2 în ierarhie și continuă să se afle la o distanța de opt puncte față de liderul CFR Cluj. Elevii lui Edi Iordănescu au 31 de puncte acumulate în cele 15 de meciuri disputate. Deși nu au mai pierdut de opt meciuri în Liga 1, Mihai Stoichiță a mărturisit că diferența dintre ocupantele primelor două poziții este una mai mare ca niciodată în momentul de față și consideră că CFR Cluj rămâne marea favorită la câștigarea campionatului și în acest an.
”CFR Cluj are cele mai mari șanse la ora actuală, parcă n-a fost niciodată diferența asta mare între primul și al doilea loc. Se înjumătățesc punctele, dar și până acum se făcea. Acum ar fi patru puncte, asta însemna că tu trebuie să câștigi toate meciurile și cealaltă să piardă puncte. FCSB a arătat vulnerabilități”, a declarat Mihai Stoichiță, potrivit Digi Sport.