Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 1-1, meciul disputat în compania formației FCSB, în etapa a treia din play-off-ul Superligii.
La finalul meciului, Elias Charalambous a oferit mai multe declarații.
Antrenorul este foarte mulțumit de Florinel Coman.
De asemenea, el a transmis un mesaj pentru fani.
”Aș fi vrut să câștigăm. Din păcate, în prima repriză nu am fost așa cum ne așteptam. Am discutat cu jucătorii la pauză și le-am spus că nu suntem mulțumiți. Contează foarte mult pentru mine că am reușit să ne revenim în repriza a doua.
Am avut mai multe șanse de a câștiga pe final de partidă. Nu-mi place să vorbesc individual despre jucători, dar de când am venit Coman și-a arătat valoarea. În repriza a doua jucătorii au arătat atitudinea corectă.
V-am spus deja, prima repriză a fost foarte slabă. Ăsta e fotbalul, nu știi niciodată cum începi jocul, dar l-am terminat foarte bine. Lucrurile se schimbă de la săptămână la săptămână. Mai sunt derby-uri până la final.
De mâine ne concentrăm la meciul cu Farul. Nu în ultimul rând, vrem să le mulțumim suporterilor, eu, staff-ul și jucătorii, i-am simțit aproape de noi”, a spus Elias Charalambous.