Gigi Becali, patronul lui FCSB, vrea să pună capăt supremației celor de la CFR Cluj, care au reușit să câștige al patrulea titlu la rând în Liga 1.
Pentru a nu mai rata campionatul pentru al 7-lea sezon consecutiv, Gigi Becali s-a pus pe făcut transferuri la FCSB. Andrei Cordea, Alexandru Crețu și Stipe Vucur sunt deja mutările perfectate de omul de afaceri. Pe lângă cei trei semnați, patronul lui FCSB s-a declarat interesat și de Dorin Rotariu, fost fotbalist la Dinamo, care acum este liber de contract, după ce și-a încheiat socotelile cu cei de la Astana, prin intermediul FIFA.
Iosif Rotariu, unchiul fotbalistului, are însă o veste proastă pentru patronul lui FCSB. Acesta spune că nepotul său are oferte în străinătate, iar o revenire în România acum este foarte puțin probabilă.
,,A rămas liber de contract în urma unui litigiu financiar, pentru că s-au întâmplat multe și pe acolo. Mai avea doi ani de contract, dar a fost declarat liber de FIFA, e în țară, se odihnește și are destule oferte din străinătate. M-a sunat și pe mine. Va analiza foarte bine, va merge unde crede el, îl voi sfătui și eu să meargă unde e mai bine, pentru că are abia 25 de ani.
E un jucător care trebuie să revină la echipa națională, pentu că are potențial destul. A acumulat experiență, e matur acum. Acum trebuie să cântărească foarte bine. Trebuie să meargă la o echipă care se bate pentru trofee. România nu e o soluție pentru el. Deocamdată nu se pune problema. E încă tânăr și trebuie să joace în străinătate.'', a declarat Iosif Rotariu, pentru Realitatea Sportivă.
3 partide a bifat Dorin Rotariu în ultima perioadă pe care a petrecut-o la Astana, reușind și un gol. 900.000 de euro este cota sa de piață, potrivit celor de la transfermarkt.com.