FCSB a debutat în noul sezon de Liga 1 cu două victorii (3-1 cu FCU Craiova și 2-1 cu Dinamo). Bucureștenii au bifat astfel 6 puncte, față de unul singur, după tot atâtea etape, în sezonul trecut.
Marius Lăcătuș, fostul mare atacant român, nu crede în șansele echipei pregătite de Elias Haralambous la titlu. Iată cum a motivat.
„Mie nu-mi indică nimic că sunt favoriți!”
„Păi, nu. Astăzi, nu! Mie nu-mi indică nimic că sunt favoriți. Am văzut un joc la Târgu Jiu cu Craiova bun și am văzut o jumătate de joc cu Dinamo. O primă repriză bună”, a spus Marius Lăcătuș, conform Digi Sport.