FCSB a obținut o nouă victorie în Liga 1, după ce a învins-o pe Chindia Târgoviște, în deplasare, cu emoții, în etapa a 11-a, scor 1-0.
Unicul gol al întâlnirii de pe arena ,,Ilie Oană” a fost reușit de către Constantin Budescu, care a transformat un penalty în minutul 90+6, după ce lovitura de la 11 metri a fost obținută în urma unui henț al gazdelor.
Elevii lui Edi Iordănescu s-au impus la limită în meciul de la Ploiești, deși au jucat aproape toată partida în superioritate numerică. Kocic de la Chindia a fost eliminat în minutul 8 al jocului.
În urma acestui rezultat, FCSB a urcat pe locul 2 în Liga 1, unde a acumulat 21 puncte acum. De partea cealaltă, cei de la Chindia Târgoviște au rămas pe locul 10 în Liga 1, cu 13 puncte acumulate din 11 etape disputate.
Meciul nu a fost unul foarte spectaculos, dar totuși cele două echipe au nimerit de două ori bara. Prima le-a aparținut dâmbovițenilor, care au lovit bara lui Vlad, în minutul 8, al o centrare a lui Daniel Popa.
Roș-albaștrii au nimerit bara în minutul 45+4. Keșeru a șutat puternic de la 13 metri, din întoarcere, mingea s-a dus în transversală, apoi a fost prinsă de Cătălin Căbuz.
Cum au arătat echipele de start în meciul de azi
Chindia: Căbuz - T. Căpușă, Celea, P. Iacob, C. Dinu - Dulca, Kocic - D. Popa, C. Șerban, D. Popadiuc - D. Florea Rezerve: Moldovan - Corbu, Matiș, Jipa, Ad. Ioniță, Cherchez, Suciu, Martac, Atanase Antrenor: Emil Săndoi
FCSB: A. Vlad - V. Crețu, Vinicius, Miron, Radunovic - Ov. Popescu, Ad. Șut, Olaru - Cordea, Keșeru, I. Stoica Rezerve: Straton - Haruț, Budescu, Dumiter, I. Cristea, V. Gheorghe, Perianu, Oaidă, Musi Antrenor: Edi Iordănescu