FCSB· 2 min citire

Florin Tănase, reacție după egalul cu LASK Linz: „În prima repriză, am fost puțin surprinși, dar în a doua nu cred că ne-au pus probleme”

Florin Tănase

Florin Tănase

Scris de Darius Stănescu Publicat: 23 aug. 2024, 11:34

Jucătorul Florin Tănase a declarat la finalul partidei terminate la egalitate de FCSB cu LASK Linz, scor 1-1 (1-1), în prima manșă a play-off-ului Europa League la fotbal, că jucătorii români au fost surprinși de jocul austriecilor în prima repriză, ceea ce nu s-a mai repetat în cea de-a doua parte a jocului.

 

Florin Tănase: „În prima repriză, am fost puțin surprinși, dar în a doua nu cred că ne-au pus probleme”

 

„E un egal, nu cred că se va putea întâmpla ceea ce s-a întâmplat cu Sparta Praga. În repriza a doua consider că puteam marca de câteva ori, am avut niște situații foarte bune, din păcate nu am reușit. Sperăm că la București să stăm bine, să închidem culoarele, pentru că este o echipă care încearcă să paseze și să ne destabilizeze. Sperăm să facem un meci bun și să mergem în Europa League. Încearcă să paseze între linii, să creeze superioritate. În prima repriză, am fost puțin surprinși, dar în a doua nu cred că ne-au pus probleme.”, a declarat Tănase la sport.ro.

 

El s-a simțit bine în postura de căpitan al echipei FCSB și a fost mulțumit de sprijinul suporterilor români care au asistat la partida din Austria.

 

„M-am simțit bine, ușor-ușor prind mai multe minute. Este ceea ce am nevoie pentru a crește din punct de vedere fizic. Lixandru a venit la mine și mi-a înmânat banderola de căpitan, nu fusesem anunțat. Am mai fost căpitan și, normal, e un sentiment foarte plăcut. Atmosfera a fost incredibilă, chiar vorbeam cu colegii cât de mulți români au venit, le mulțumim, e încă o dovadă că FCSB e cea mai iubită echipă din România”, a mi spus Tănase.

 

FCSB a terminat la egalitate cu echipa austriacă LASK Linz, 1-1 (1-1), joi seara, pe Oberoesterreich Arena din Linz, în prima manșă a play-off-ului Europa League la fotbal.

 

Manșa secundă se va juca în data de 29 august, la București, pe Stadionul Steaua (21:30).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News