FCSB· 2 min citire

Florinel Coman, criticat dur! "Manele cânți, manele joci, se alege praful"

Florinel-Coman-U21

Florinel-Coman-U21

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 15 oct. 2018, 23:12

Florinel Coman, unul dintre cei mai valoroși tineri jucători din Liga 1, este criticat dur de către Cornel Dinu. Fostul selecționer și antrenor al lui Dinamo consideră că fotbalistul FCSB-ului strică atmosfera de la naționala de tineret.

România U21 are nevoie de o remiză cu Liechtenstein pentru a se califica la EURO 2019. 

Echipa națională de tineret nu a mai ajuns la un turneu final de 20 de ani.

cornel dinu

"Cei care au ieșit în relief și ca atitudine, și ca joc la echipa națională de tineret sunt jucătorii crescuți în străinătate, nu în promiscuitatea, incompentența și lipsa de atitudine de la noi. S-a cântat 'Notti magiche' (n.a. - melodia Mondialului din 1990) în vestiar... Pușcaș și Ionuț Radu... dar s-au cântat și manelele lui Coman. Iar melanjul ăsta nu merge. Nu aduce rezultate. Pușcaș ar fi trebuit să joace de la început în locul acestui jucător născut obosit, care este Coman. Manele cânți, manele joci, manele se alege praful", a spus Cornel Dinu la DigiSport.

coman

Florinel Coman (20 de ani) a reușit 7 goluri și 3 pase decisive în acest sezon pentru FCSB.

Meciul România – Liechtenstein va avea loc, marți, de la ora 21.00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News