Florinel Coman (24 de ani), jucătorul lui FCSB, nu a reușit să-și găsească forma impresionantă, pe care a arătat-o în urmă cu două sau trei sezoane, iar cei de la Farul și-l doresc înapoi pe internaționalul român.
Ciprian Marica, a dezvăluit că s-a discutat în ultima ședință a clubului despre posibilitatea ca Florinel Coman să revină sub comanda lui Gică Hagi. Cei de la Farul își doresc un transfer definitiv al jucătorului.
Totuși, Marica ia în calcul revenirea lui Coman, în cazul în care FCSB va accepta condițiile Farului.
,,La ultima ședință pe care am avut-o la club, nu se punea în discuție pentru că n-ar fi fost condițiile dorite de noi. Era vorba de un împrumut. Se discuta teoretic și nimeni n-ar fi de acord cu așa ceva. Din câte știu, nu vrem să luăm jucători care să fie în proprietatea altor cluburi. E filosofia clubului nostru. Îți spun sincer că nu s-a discutat mai mult de cinci secnde. Dacă poate intra în calcul un transfer, sigur, se poate discuta.
Nu știu ce își dorește FCSB. Eu spuneam doar că nu suntem de acord, în special Gică Hagi, să lucrăm pentru alte echipe", a spus Ciprian Marica, la Pro Arena.