Florinel Coman, accidentat la meciul cu Macedonia de Nord, va fi indisponibil tot restul sezonului. FCSB, echipa cu cel mai bun atac din Liga 1, are probleme după ce și-a pierdut practic doi dintre cei mai buni jucători de atac: Dennis Man, transferat la Parma, și Coman, accidentat.
După remiza albă cu Universitatea Craiova, Toni Petrea a recunoscut că accidentarea pe termen lung a lui Coman îi dă dureri de cap. Liderul din Liga 1 nu a găsit drumul spre poarta oltenilor.
”Așa este, Coman nu va mai juca în acest sezon, precum am spus și înainte de acest meci. Căutăm soluții la fiecare antrenament, la fiecare joc, în fiecare zi, pentru înlocuirea lui cumva.
Rămâne de văzut ce vom alege. Faptul că Florinel Coman va lipsi până la finalul acestui sezon poate fi considerat o pierdere. Dar, trebuie să ne gândim foarte bine și să găsim cele mai bune soluții”- a declarat antrenorul FCSB.
Coman a avut probleme și în afara terenului. Atacantul în vârstă de 22 de ani s-a ales cu un dosar penal la începutul anului, după ce a condus cu un permis obținut în Ucraina.
Un gol și șase pase decisive a reușit Coman pentru FCSB în actuala stagiune.
Pe site-urile de specialitate, Florinel Coman este evaluat la 5,5 milioane de euro.