FCSB a transferat mulți jucători care nu s-au impus sau care nu au intrat în grațiile patronului. Este și cazul lui Adnan Aganovic, actualul fotbalist al lui Sepsi.
Mai exact, mijlocașul croat a povestit despre experiența pe care a avut-o la FCSB, acesta evoluând pentru trupa lui Becali între iulie 2016-februarie 2017.
„Îi aveam pe MM Stoica și pe Reghecampf, care erau lângă mine și care m-au sprijinit!”
„Nu am fost afectat de criticile lui Becali. Când spunea ceva, nu aveam emoții. Îi aveam pe MM Stoica și pe Reghecampf, care erau lângă mine și care m-au sprijinit.
Bine, până la un moment, când nu mai eram în planurile lui Reghecampf. Dar nu eram supărat, nu aveam nimic împotriva lor.
Știam ce va spune nea Gigi. Eu aveam o vârstă care nu era bună pentru FCSB. Dacă te duci la 27-28 de ani la FCSB... Trebuie să fii mai tânăr, ori să ai experiență și să ajuți copiii, să fii liderul echipei. Știm politica lui nea Gigi. El vrea să aibă un produs pentru străinătate. Dar acel produs crește lângă un jucător cu experiență, gen Keșeru”, a declarat Aganovic, pentru Gsp.ro.
Aganovic a ajuns la Sepsi în toamna anului 2020. A bifat pentru clubul covăsnean 72 de apariții, 8 goluri și 6 assist-uri.
La FCSB, mijlocașul croat a evoluat în 18 partide, marcând 2 goluri și oferind o singură pasă de gol.