FCSB· 2 min citire

Fostul coleg al lui Florinel Coman dă cărțile pe față!: „Era un arogant! Fotbalul nu așteaptă pe nimeni!”

Florinel Coman Tănase Man

Florinel Coman Tănase Man

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 29 iun. 2022, 14:45

Florinel Coman nu a traversat o perioadă bună în ultimele două sezoane la FCSB. Fotbalistul a fost măcinat de accidentări, iar prestațiile sale au avut de suferit.

Mihai Șandru, fundaș la Progresul Spartac și fost coleg cu Florinel Coman la Academia lui Gheorghe Hagi, a povestit despre fotbalistul FCSB-ului, identificând și cauzele decăderii acestuia.

„Fotbalul nu așteaptă pe nimeni!”

„Coman e un prieten foarte bun. Cu el sunt cel mai apropiat. Mai am 2-3 foști colegi de care sunt apropiat, dar cu el mă înțeleg cel mai bine. El era un tip mai arogant, dacă greșea nu punea la suflet. Eu dacă eram certat de un antrenor, puneam la suflet. El era un tip ambițios în teren. Nu îl interesa dacă era certat. Nu e OK să le ții asupra ta.

Pe el psihicul l-a ajutat mult. Dacă era certat, parcă și mai mult voia să facă, să dribleze. La FCSB nu are niciun fel de anturaj. Așteaptă o fetiță acum, e un tip foarte serios. Dar trebuie răbdare. Într-adevăr, fotbalul nu așteaptă pe nimeni.

Trebuie să vină un antrenor să îi dea încredere. Probabil el și-a pierdut puțin din încredere după aceste accidentări. Nu are încrederea aia în el, ca înainte, îl simt. E puțin mai moale, nu are aceeași intensitate ca înainte. La toate meciurile lui mă duc. Mă uitam la el și era frustrat, îl simțeam și după meci că nu era mulțumit”, a declarat Mihai Șandru, pentru GSP.

În 21 de meciuri pentru FCSB sezonul trecut, Florinel Coman a marcat o singură dată, contribuind și cu 5 pase de gol.

Ajuns la vârsta de 24 de ani, Florinel Coman este cotat de Transfermarkt la suma de 3 milioane de euro.

FCSB l-a transferat în vara anului 2017, de la Viitorul. A bifat în tricoul roș-albastru 151 de partide în total, a marcat 34 de goluri și a oferit 40 de assist-uri.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News