Adrian Șut este unul dintre cei mai apreciați jucători de la FCSB, nu de puține ori s-a întâmplat ca acesta să primească laude inclusiv de la patronul Gigi Becali.
Mijlocașul de 22 de ani a ajuns definitiv la vicecampioana României în vara lui 2020 de la Academica Clinceni. La formația ilfoveană antrenor era Ilie Poenaru, care a vorbit despre elevul pe care l-a avut sub comandă (2018-2020).
Tehnicianul de 45 de ani a explicat, din punct de vedere tactic, pe ce poziție din teren poate evolua Șut și a avut un sfat important pentru acesta.
Adrian Șut/Sursa foto: Profimedia Images
"Poate să crească, poate deveni mai bun. Este un caracter foarte bun și se pregătește foarte bine. Cred că trebuie să mai pună din punct de vedere fizic, să mai pună forță. Are nevoie în poziția în care joacă el. Depinde ce i se cere și ce vrea de la el. E un jucător pe care l-am folosit inter, număr 10, număr 6. E un jucător inteligent, foarte responsabil în teren. Îți aduce și un plus, îi place golul și apare la finalizare.
A marcat destul de multe goluri, chiar și la Clinceni, avea șase goluri din poziție de număr 8. Cu două zile înaintea unui meci cu Viitorul, la Clinceni i-am spus că am nevoie să joace număr 10, n-aveam soluții. I-am arătat ce trebuie să facă tactic, iar apoi a venit la mine și mi-a spus 'Mister, nu pot să joc acolo, nu sunt în largul meu'.
Am spus 'Ba da, o să joci acolo și să marchezi'. Și exact asta s-a întâmplat, a marcat și de atunci zâmbim. Țin legătura cu el, este unul dintre jucătorii cu care vorbesc, de la care primesc mesaje tot timpul. E un copil pe care l-am crescut într-un mediu foarte bun și a vrut, asta este foarte important, și-a dorit", a declarat Ilie Poenaru, pentru Digisport.