Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a vorbit după victoria FCSB-ului cu Petrolul (2-0). Încântat de prestația echipei contra prahovenilor, Mustață nu poate trece peste un episod recent.
Mai exact, liderul de galerie a vorbit despre umilința din Danemarca (0-5 cu Silkeborg). Iată ce le-a transmis jucătorilor.
„Acum arătați și dăruiți-vă voi în teren, nu noi!”
„Succesul este al băieților și ne bucurăm că jocul a început să funcționeze. Ați văzut în prima repriză că echipa a jucat extraordinar de bine. Chiar și în a doua. Asta înseamnă echipă de fotbal, asta înseamnă să fii titular și să te dăruiești, să-ți dai viața pe teren. Noi am fost întotdeauna alături de ei, am încercat să luăm toate rezultatele pozitive, dar, la un moment dat, suporterii se săturaseră și nimeni nu mai avea puterea de a veni la stadion pentru că nu aveau ce să vadă. Eu sper ca băieții să înțeleagă că rezultatele aduc suporterii la stadion. Este lucru clar pentru toți suporterii. Indiferent de oră și de zi, suporterii vin să-și vadă echipa iubită.
Evident că acea rușine nu o pot spăla decât ei. Mai greu este că le vor rămâne în palmares lucrul ăsta. Noi nu vrem să criticăm echipa. Important e ca joi să dea dovadă că cei care intră în teren, echipa de bază, să ne facă bucuroși. Să se gândească că a fost accidentul care a fost și au făcut o greșeală cu echipa a doua. Dar și rezervele trebuie să demonstreze că joacă la Steaua (n.r - FCSB). Acum nu putem să ne mai luăm de Gigi. Vorbim de jucători, ți-a adus tot ce ai vrut. Acum arătați și dăruiți-vă voi în teren, nu noi.
Voi să demonstrați că ați meritat salariile pe care le luați acum. Dacă nu, te poți retrage la altă echipă. Asta nu echipă de mâna a doua, să te plimbi pe teren, să-ți dea nu știu ce salariu și tu să te plimbi, mai ales că echipa e susținută meci de meci de mii, zeci de mii de suporteri", a declarat Gheorghe Mustață, pentru Pro Arena.