FCSB a învins duminică, pe teren propriu, formația Rapid București, scor 3-1, într-un meci al etapei a 17-a din Superligă.
În minutul 14, Andrei Cordea a deschis scorul din pasa lui Octavian Popescu.
În minutul 29, Compagno a finalizat frumos, pe jos, pentru 2-0.
După pauză, FCSB nu s-a oprit, iar Octavian Popescu a marcat din pasa lui Cordea.
Dugandzic a marcat din penalty în minutul 76.
A doua zi după meci, Gigi Becali le-a atacat pe Rapid și Dinamo.
”(n.r. A fost doborât recordul de asistență. Cât ați încasat din bilete?) Nu știu. De acum încolo o să vedeți recorduri doborâte. Păi, cu Rapid e derby. Dinamo e în B. Ăsta e derby-ul nostru. Eu când am intrat în fotbal, am înțeles că trebuie să batem Dinamo și Rapid.
I-am băgat prin falimente, atât am bătut la ei prin 20 de ani. De când am intrat eu, au fost sub mine la kilometrul 100”, a spus Gigi Becali.