FCSB· 1 min citire

Gigi Becali a găsit apărător central: „A zis Stoican că e un fundaș foarte bun și am zis să-l vedem!”. Pe cine aduce latifundiarul din Pipera la FCSB!

Gigi Becali

Gigi Becali

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 6 iun. 2022, 12:54

Iulian Cristea, singurul fundaș central de meserie rămas la FCSB, s-a accidentat în meciul României contra Muntenegru. După doar un sfert de oră, acesta a fost nevoit să părăsească gazonul, iar absența sa se poate întinde pe o perioadă de 6 luni.

Gigi Becali, patronul FCSB-ului, a declarat recent că va transfera un fundaș central, decizie luată în urma pierderii lui Iulian Cristea. Se pare că latifundiarul din Pipera a găsit deja un apărător.

„Am zis să vină, ca să-l vedem!”

„Eu mă interesez de fundași, dar aduc doar gratis. Știți politica mea. Nu vreau să intru în faliment. Aduc jucători doar gratis. Dacă nu găsesc nimic gratis, o să joace Haruț și Ovidiu Popescu. Și o să vină Lixandru ( n.r – Mihai Lixandru, 21 de ani).

A zis Stoican acum ceva timp că e un fundaș foarte bun și am zis să-l vedem. Am întrebat unde e și am zis să vină, ca să-l vedem”, a declarat Gigi Becali pentru Gazeta Sporturilor.

După despărțirea de Miron și Vinicius, singurul apărător central de meserie rămas la FCSB este Iulian Cristea. În lipsa acestuia, apărarea ar urma să fie responsabilitatea lui Denis Haruț și a lui Ovidiu Popescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News