FCSB· 2 min citire

Gigi Becali, comparat cu Florentino Perez: ”Să nu vă imaginați că el nu știe ce se întâmplă la echipă înainte de meci!”

Gigi Becali. Foto: Profimedia

Gigi Becali. Foto: Profimedia

Scris de Popescu Mihai Publicat: 25 iun. 2022, 13:47

Gigi Becali a recunoscut public că se implică la echipă și că face schimbările în meciuri. Totuși, Ciprian Marica, fostul internațional, consideră că oamenii din conducerea unei echipe, chiar și la cel mal înalt nivel, sunt la curent cu ce se întâmplă în vestiar, dar cu toate acestea, ultimul cuvânt îl are antrenorul.

”Să nu vă imaginați că el nu știe ce se întâmplă la echipă înainte de meci!”

”Să nu vă imaginați că Florentino Perez nu are habar de ceea ce se întâmplă la echipă și nu știe echipa înainte de meci. Astea sunt doar vise. Se discută, vorbesc, există o relație civilizată, nu intervine și spune să-l bage pe ăla sau pe ăla, cu toate că, dacă au interes să-și vândă un jucător, discută cu antrenorul și rămâne acolo, între ei.

Toată nebunia asta pe care o face domnul Becali la televizor, anunțând înaintea antrenorului primul 11, anunțând schimbările și transferurile, e clar că diminuează din personalitatea antrenorului, din cuvântul pe care îl are în fața jucătorilor, el e cel care relaționează cu ei.

Ar trebui să-l respecte, cum poți să respecți un antrenor care nu are decizia la el și când știi că nu el ia hotărârile? Nu este un model”, a declarat Ciprian Marica, la sport.ro.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News