Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, se simte în al nouălea cer, după victoria clară a FCSB-ului cu CFR Cluj, în etapa a 28-a a Ligii 1, scor 3-0.
Cei care îl fac pe Becali să viseze la un nou titlu după șase ani sunt Darius Olaru, Florin Tănase și Olimpiu Moruțan, care au marcat golurile victoriei cu CFR.
Patronul celor de la FCSB spune că ,,îngerii'' i-au făcut pe jucători să aibă abordarea din teren cu care au spulberat-o pe echipa lui Edi Iordănescu.
,,Au intervenit îngerii, nu înțeleg de unde așa viteză de joc. Am jucat așa rapid... au intervenit îngerii pe teren. Jucau într-o viteză, mai ales Moruțan, de parcă... Au intervenit îngerii pe teren, de aia zic!
Sursa Foto: Profimedia Images Credit: ALEX NICODIM/IMAGO//SERRESRAPHAEL__ALX3
Ar fi normal, la valoare, să luam titlul. Dar nu știu dacă o să jucăm așa mereu. Aseară au intervenit îngerii, nu cred că o să intervină îngerii de fiecare data.", a declarat Gigi Becali, pentru sport.ro.
În urma acestui rezultat, FCSB rămâne pe primul loc în Liga 1, cu 63 de puncte acumulate în urma celor 28 de jocuri disputate până acum în campionat.
De cealată parte, CFR Cluj se află în continuare pe locul 2 în Liga 1, cu 60 de puncte strânse în cele 28 de partide jucate până acum, în acest sezon.