Miercuri seara, pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării, a avut loc partida dintre FCSB și Rapid, terminată cu victoria gazdelor, scor 3-1.
Pe lângă spectacolul din teren, suporterii au fost și ei la înălțime cu mesajele pe care le-au afișat, dar și cu urările prin care și-au încurajat favoriții. Manifestările suporterilor la derby a avut însă și urmări negative.
În urma incidentelor care au avut loc în cele două peluze, Arena Națională are nevoie din nou de reparații. După ce au aruncat cu torțe și petarde în teren, mai multe scaune de pe arena de 55.000 de locuri au fost rupte la derby.
Din cauza petardelor și a torțelor, gazonul de pe Național Arena a fost deteriorat, iar 576 de scaune trebuie înlocuite, anunță cei care se ocupă de administrarea stadionului.
Costurile de reparație vor fi suportate de către cei de la FCSB, care au fost gazdele partidei ce s-a disputat miercuri seara.