Noua arenă a Stelei a fost inaugurată la începutul lunii iulie, iar în momentul de față echipa lui Daniel Oprița este singura care evoluează în Ghencea!
După ce Gigi Becali a dezvăluit că a depus oficial cerere pentru a juca pe noul stadion al Stelei, spiritele dintre cele două părți s-au intensificat și mai tare. La scurt timp după anunțul patronului de la FCSB, fanii din Peluza Sud au postat mai multe bannere în Ghencea, prin care au transmis clar că formația din Liga 1 nu are ce căuta în „templul fotbalului românesc”.
Cu toate acestea, oficialii vicecampioanei României au anunțat că nu se dau bătuți și vor încerca din nou să obțină accesul pe noua arenă, pentru derby-ul cu Rapid, programat la mijlocul lunii decembrie. Robert Niță, fostul atacant al roș-albaștrilor, a ținut să ironizeze situația actuală și consideră că echipa lui Gigi Becali este nedreptățită.
”Cred că FCSB are șanse mai mari să joace pe noul 'Santiago Bernabeu'. E o bătaie de joc fără margini. Dacă toată lumea spune că este făcut din bani publici, poate să joace oricine.
S-au aprobat niște tarife, în funcție de ora de disputare, de divizie, dacă e concert, paranghelie. Am văzut pe rețelele sociale, se duc oamenii care își permit și plătescă să bată un penalty pe 'Wanda Metropolitano'!”, a spus Robert Niță, la ProX.