FCSB· 2 min citire

Ilie Dumitrescu a dat de pământ cu FCSB după meciul slab contra Hermannstadt: „Cum să spun eu, să nu jignesc pe nimeni!?”

Ilie Dumitrescu

Ilie Dumitrescu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 29 aug. 2022, 09:24

FCSB a înregistrat un nou meci de egalitate în Liga 1. Trupa lui Nicolae Dică a remizat seara trecută cu Hermannstadt (2-2), într-o partidă în care sibienii puteau pleca cu toate cele 3 puncte.

Ilie Dumitrescu, fostul internațional român, a criticat vehement jocul prestat de FCSB. Acesta i-a luat rând pe rând pe fotbaliștii lui Nicolae Dică.

„Cum să spun eu, să nu jignesc pe nimeni!?”

„FCSB a făcut o repriză modestă în seara asta, chiar dacă Nicolae Dică a făcut patru schimbări la pauză. I-a introdus pe Cordea, Octavian Popescu, Miculescu și Edjouma, lângă Olaru și Musi, care au rămas din prima repriză. Mă refer de la mijloc în sus.

A făcut asta pentru că formula din prima repriză a celor de la FCSB nu s-a ridicat la un nivel foarte bun. Totul, în fața unui adversar care joacă un 4-5-1 foarte agresiv, care a făcut presing de întâmpinare, care a arătat că știe să paseze”, a declarat Ilie Dumitrescu, pentru Digi Sport.

„Apoi, nici Cordea, nici Tavi Popescu nu au reușit să creeze dezechilibru acolo în zonele unde într-adevăr poți să faci unu contra unu. Pentru că pe centru era foarte complicat.

Deci, au dat peste o echipă lucrată, o echipă scurtă, reactivă

Edjouma a salvat o repriză ca sa fiu..., cum să spun eu, să nu jignesc pe nimeni? O repriză modestă făcută de FCSB”, a mai spus fostul internațional român, pentru sursa citată.

FCSB va juca miercuri, 31 august, pe terenul liderului Farul Constanța. După 6 etape disputate, FCSB ocupă locul 13 cu doar 7 puncte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News