FCSB l-a adus în această vară pe mijlocașul Damjan Djokovic. Croatul este deja lăudat de colegii săi.
Mai exact, Darius Olaru a declarat că poate juca mai ofensiv de când Djokovic s-a alăturat echipei. Iată cum l-a descris pe noul său coleg.
„Îmi dă mie mai multă libertate în teren!”
„Nu cred că doar eu și Coman suntem în formă, toată echipa avem un început bun de sezon. Sperăm să continuăm la fel. Noi am ieșit mai mult în evidență, dar și datorită colegilor”, a spus Darius Olaru, în cadrul unei conferințe de presă.
„Djokovic e un jucător mai defensiv, ne ajută mult, aleargă mult, îmi dă mie mai multă libertate în teren și mă face să fiu mai aproape de poartă”, a mai adăugat jucătorul FCSB-ului.