Ionuț Panțîu, fundașul stânga al celor de la FCSB, nu trece prin cea mai prolifică perioadă a carierei sale. Acesta nu a mai evoluat din sezonul trecut la ,,roș-albaștri'', fiind accidentat.
Ținut departe de teren, Ionuț Panțîru nu și-a pierdut niciodată speranța. Deși s-a vorbit chiar despre o retragere din fotbal, jucătorul de 25 de ani nu se gândește la așa ceva, ci așteaptă să revină mult mai puetrnic pe gazon.
,,N-am pierdut niciodată crezând în Dumnezeu. Este adevărat că uneori nu am înțeles greutățile nemeritate prin care a trebuit să trec, dar totodată mi s-a dovedit că orice problemă are o rezolvare, că orice încercare își are rostul ei, că după orice sfârșit urmează un alt început, că după orice durere urmează o mângâiere, că după orice pierdere de sine urmează o regăsire, că după orice eșec urmează o reușită.'', a scris Ionuț Panțîru pe platformele de socializare.
Pe data de 21 aprilie 2021, Ionuș Panțîru suferea o ruptură a ligamentelor genunchiului, într-un meci cu Sepsi, după ce s-a ciocnit cu colegul Adrian Șut. Acum, fotbalistul ar putea fi apt din peste două luni de zile, scrie Digisport.
400.000 de euro este cota de transfer a lui Ionuț Panțîru, potrivit site-ului Transfermarkt.com. Jucătorul a ajuns la FCSB în vara anului 2019 de la Poli Iași. 27 de meciuri, un gol și două pase decisive reprezintă bilanțul apărătorului stânga în sezonul precedent pentru echipa lui Gigi Becali.