FCSB a învins pe Sepsi, în deplasare, scor 2-1, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Superligii.
Fanii FCSB-ului au distrus o baie de pe Arena lui Sepsi.
Laszlo Dioszegi a vorbit despre acest incident.
”Deci să nu se înțeleagă greșit, fotbaliștii de la FCSB nu au distrus nimic. Toaleta respectivă se afla în zona oaspeților, iar distrugerea a fost făcută de așa-zișii suporteri ai FCSB-ului.
Nu știm câți pentru că, din păcate, nu ai voie să montezi camere de luat vederi în toalete și așa nu ai cum să afli cine a făcut distrugerea, pentru că din toți cei 420 poate că au fost o dată la toaletă și nu ai cum să știi câți au fost și cine au fost.
Sunt suporteri care vin doar pentru scandal la stadion și pot să spun că nu doar la noi la Sfântu Gheorghe, ci și prin alte părți.
Nu știu ce bucurie pot avea acești oameni cărora le oferi niște condiții și tot confortul, într-un spațiu foarte cochet în care habar nu am cu ce au greșit acele elemente de mobilier din toalete.
Noi i-am primit foarte bine pe toți care au venit la noi în deplasare. Noi am considerat mereu că nu avem dușman, ci avem adversar, care totdeauna noi am fost o gazdă bună cu adversarii.
Deci noi nu avem dușmani și considerăm că o echipă este un simplu adversar”, a spus Dioszegi, conform Sport Total FM.